Tu știi cât timp își petrece copilul tău cu ochii în ecrane?

de: Octavian Palade
28 03. 2017

Unul din șapte minori are simultan telefon și calculator, iar timpul petrecut pe aceste dispozitive urcă odată cu creșterea în vârstă (până la adolescență), arată datele interne ale Bitdefender, centralizate din modulul de asistență parentală. 

Copiii cu vârsta între cinci și 17 ani petrec în medie două ore pe zi pe calculator, în timp ce durata folosirii mobilului urcă de la o oră la două ore și jumătate până la majorat. După vârsta de zece ani, diferența între băieți și fete devine semnificativă, primii petrecând în medie cu peste o oră mai mult timp, mai ales din cauza jocurilor pe calculator și a deschiderii mai mari pentru tehnologie.

Accesul supravegheat al copiilor la internet, folosirea inteligentă a acestei resurse și însușirea unor reguli elementare de comportament în mediul online sunt aspecte extrem de importante în procesul de educare a copiilor, întrucât tehnologia face totul extrem de accesibil. Folosirea excesivă a acestor dispozitive de la vârste fragede poate avea consecințe negative asupra dezvoltării fizice și emoționale a copilului și îl poate expune unor riscuri nedorite.

Cum informațiile despre copii sunt distribuite pe rețele de socializare fără ca accessul la ele să fie restricționat, orice utilizator poate să le acceseze. Platformele de socializare oferă utilizatorilor posibilitatea de a regla gradul de intimitate a informațiilor publicate, pentru a fi accesibile doar unui grup restrâns, precum prieteni apropiați sau membri ai familiei. Copiii care au profile personale publice sunt expuși răufăcătorilor și pot fi contactați direct – fie pentru a fi hărțuiți sau pentru a fi infectați cu diverse amenințări informatice. Tocmai de aceea, rețelele de socializare încurajează utlizatorii să aibă o vârstă minimă (cel puțin 14 ani) înainte de a avea astfel de conturi.

Tehnologia ajută copiii să dobândească anumite competențe încă de la vârste fragede și are un rol extrem de util în educarea și dezvoltarea lor intelectuală. Cu toate acestea, părinții trebuie să găsească un echilibru între timpul petrecut pe telefon sau calculator și cel dedicat altor activități și, mai mult, să se asigure că aceștia nu sunt lăsați complet nesupravegheați în orele pe care și le petrec conectați la tehnologie”, spune Bogdan Botezatu, specialist în amenințări cibernetice la Bitdefender.

Datele Bitdefender arată că unul din trei vizitatori ai siteurilor cu conținut pornografic este minor, iar studii recente ale organizației Salvați Copiii confirmă că unul din doi copii a fost hărțuit în mediul online în ultimul an.

Iată câteva recomandări ale specialiștilor de la Bitdefender:

·         Nu folosiți telefonul sau calculatorul ca mijloc de a ține copilul ocupat și a câștiga timp liber pentru alte activități. În lipsa unei supravegheri atente, copilul poate petrece ore în șir în mediul virtual.

·         Amplasați calculatorul familiei într-un loc de unde să aveți vizibilitate asupra monitorului.

·         Asigurați că toți prietenii virtuali ai copilului sunt persoane reale, pe care le cunoaște direct.

·         Stabiliți reguli pentru utilizarea calculatorului și vorbiți deschis cu copiii despre temerile dvs. și despre felul în care orice exces poate deveni nociv.

·         Învățați copiii să nu răspundă la mesaje spam sau la mesaje cu conținut agresiv sau obscen.

·         Sfătuiți copiii să fie atenți când instalează aplicații pe telefon. Unele pot conține amenințări informatice care trimit mesaje la numere cu suprataxă și încarcă substanțial factura.

·         Folosiți o soluție de securitate pe toate dispozitivele și țineți cont și de funcționalitățile pentru protecția copiilor când cumpărați astfel de produse. De exemplu, produsele Bitdefender includ un modul de Asistență Parentală, care blochează conținutul neadecvat, restricționează navigarea, aplicația Facebook, jocurile online și toate celelalte activități ce se pot desfășura pe internet între anumite ore și notifică părintele atunci când copilul încearcă să nu îi respecte regulile. De asemenea, funcția monitorizează zonele restricționate și informează atunci când copilul accesează o zonă pe care nu ar trebui să o acceseze cu ajutorul unei aplicații Android. Modulul Bitdefender le permite, de asemenea, să primească rapoarte detaliate referitoare la comentarii, postări, fotografii și principalele interese ale copiilor.